A venit toamna cu tristetea lui Alifantis

20 10 2010

A venit, a venit toamna cu tristetea lui Alifantis si randurile lui Stanescu…

Am fost trista azi dimineata si m-am regasit in cuvintele si in gandurile lui Nichita Stanescu…





Exista

16 10 2010

Exista locuri care te inspira, exista locuri in care realitatea e desprinsa si se pierde in vis, exista locuri in care incetezi sa gandesti si incepi sa traiesti, exista locuri in care te simti tu, in care nu ai intrebari…. exista locuri care te definesc si te schimba, exista locuri care te fac sa visezi si sa stii ca viata asta merita traita si daca nu ai inteles de ce, in acele clipe te simti mai in viata mai mult decat niciodata.

Exista oameni care te inspira, exista oameni care sunt desprinsi si care se pierd in definitia de vis, exista oameni care te fac sa te simti ca traiesti, oameni care te fac sa te simti tu, oameni cu care nu ai intrebari……exista oameni care te definesc, oameni care dupa ce i-ai cunoscut esti schimbat pe viata, oameni care te fac sa visezi, pentru care stii ca viata merita traita, oameni care te incalzesc numai cand te gandesti la ei.

Si cand le pui impreuna… atunci surpriza nu e dubla… ci e sublima… Acest post e pentru cea mai speciala persoana pe care o cunosc, impreuna cu care iubesc cel mai special loc.

Te iubesc Nir, si ma bucur ca imi esti aproape. Ma bucur ca ai ales sa imi luminezi mie sufletul dintre toate persoanele, ma bucur pentru ca de fiecare data ma uimeste cum ma intelegi fara cuvinte, ma iubesti fara conditii sau limita 🙂

Iubesc atingerea ta, zambetul plin de caldura si duiosie, ochii tai superbi ce imi lumineaza sufletul in fiecare clipa in care se uita la mine, iubesc imbratisarea ta si sarutul tau, iubesc inocenta si felul tau de a fi, ieri, azi, maine si mereu….

Iubesc Romania, cu cerul ei imens, cu drumurile ei frumoase, cu basmele ei nemuritoare, cu cantecele ei de dragoste, cu oamenii ei simpli si frumosi, cu patriotismul ei, cu Dunarea ei si padurile pline de culori schimbatoare, cu un Eminescu nemuritor, cu Nichita cel enigmatic, cu ploile ei nostalgice, si cu Bucurestiul ei vechi si melancolic, si in ochii mei mereu pierdut intr-o perioada ce nu va mai fi, iubesc ieri, azi, maine si mereu…..

De-a pururea vor fi in inima mea locurile ce m-au facut sa visez si care mi-au marcat existenta, si tu ce mi-ai marcat inima si mi-ai amintit ce e aia inocenta si m-ai invatat sa iubesc fara limita, dintr-o simpla inima de copil.

Te ador!





Happy Birthday to you

12 10 2010

Happy Birthday to you:)

For my most awesome friend, for the laughters, the times we got stuck with the car, for the times we just enjoyed each other’s company, for Max Braner, for the talks, the hugs, the cries, the beers, the guys adventures, for always being there, for you just being you!
I love you girl ! I hope you had the most awesome day 🙂 You make my everyday sparkle 🙂

Don’t ever forget to smile… This is my small present to you Sharonush! You’re just the best friend someone could wish and so much more…





La multi ani spre o alta lume

10 10 2010

E 10 Octombrie. Toata lumea se bucura ca e 10 Octombrie 2010. Dar pentru mine este doar 10 Octombrie. E ziua lui. E prima zi a lui… primul an in care nu mai este printre noi. Trebuia sa implineasca 97, sau 92 sau 95. Nu cred ca am stiut vreodata cu adevarat. Avea trecuti trei ani de nastere diferiti, dar era 10 Octombrie. Acum 2 ani nici macar nu am fost la ziua lui… si acum stau si imi amintesc in tacere, cu lacrimi zgarindu-mi ochii, ca azi, azi nu este 10/10/10, azi este doar 10 Octombrie si el, el nu este.

Am crescut la ei, la el si la bunica mea, despre ea voi scrie alta data, ea merita coltisorul ei, scumpa si draga mea bunica, perla vietii mele, despre ea sper ca voi putea gasi taria sa imi astern gandurile pe tastatura lipsita de sflet, poate voi reusi printr-un absurd vreodata sa pun in cuvinte, randuri demne de imaginea ei sublima…despre ea voi scrie odata…dar nu acum.

Am crescut la ei, si dupa ce m-am mutat aici, departe de copilarie si inocenta, dupa lovitura cea mai seceratoare ce inca imi ineaca fiinta cu lacrimi negre , dupa ce ea s-a dus, l-am adus aici. Cu bine cu rau cu lacrimi si zambete, cu strangeri de maini si imbratisari am fost poate mai apropiati ca niciodata.

 Nu vizitam mereu, nu sunam in fiecare zi, veneam poate mai putin decat trebuia si mai mult ca era nevoie, dar de fiecare data se lumina cand ma vedea. Nu mi s-a intamplat cu nimeni altcineva. Mereu vroia sa ma prezinte la toata lumea. In ultimul an, cunostea ce se intampla mai greu, nu mai recunostea pe toata lumea, dar, cumva, undeva, printr-o minune parca, zambetul meu si strangerea de mana il aduceau innapoi si eu eram mereu „nepotica lui, lucia”.

As avea atatea amintiri de descris, atatea lucruri si imagini care imi sar in minte; cand intrase in spital i-am promis ca o sa mergem la Oradea cand va iesi… sper sa ma ierte. Stiam ca nu o sa apucam… Vroiam sa ii dau speranta sa continue, in inima mea ma vedeam cu el de mana pe strazile din Oradea interbelica, Oradea din copilaria lui, aceeasi Oradea cu stradutzele mici despre care auzisem si o strabatusem de atatea ori, in povestile lui. Sper sa ma ierte.

Tin minte ca in perioada in care nu ii era bine, ne-am dus sa il vizitam, era singur, printre persoane straine, dar nu s-a plans cand m-a vazut doar m-a intrebat ingrijorarea fiind adanca , de ce am slabit, a luat-o si pe mama la intrebari, de acest lucru i-a pasat atat de mult, m-a iubit mult 🙂 cat am plans in acea zi, ce egoista m-am simtit… ce pur mi-a parut… M-a iubit mult de tot…

Intr-o zi de toamna tarzie i l-am cunoscut pe Nir, abea incepusem sa ieshim, s-a emotionat,  s-a bucurat, a invatat si cuvantul „hatuna” (nunta), pentru ca-ntr-o zi de iarna rece si ploioasa sa fie convins ca  Nir e sotul meu si doar mi-a spus cu duiosie, o duiosie cereasca ce n-o s-o uit, ca se bucura ca ma vede asa, fericita, si cu sotul meu, si l-a iubit pe Nir neconditionat. L-a iubit cum ma iubea pe mine, pentru ca in aceasi iarna ploioasa atingerea lui Nir l-a facut sa se lumineze. Ma bucur ca l-a cunoscut, ma bucur pentru bucuria lui.

Pus pe shotii si glume, mai glumind, mai nervos, mai cu multa romana si un pic de maghiara, mai cu dorinta de a vrea ca toti sa stim maghiara, mi-a marcat copilaria si ultimii ani, si acum e ziua lui… M-a invatat o rugaciune ce o spuneam ani de-a randul in fiecare seara, pana cand am uitat-o, dar am regasit-o in ultimul timp; parca il aud si acum cum ma invata:

En Istenem
Jo Istenem
Lecsukodik mar a szemen
De a Tied mindig nyitva
Vigyazz a kis…
Mire a nap ujra felkel
Csokolhassuk egymast reggel”

N-am reusit sa imi iau la revedere cum trebuie si m-a marcat enorm, dar in ultima noapte inainte de sfarshitul de la „Shiva (perioada de doliul la evrei – de 7 zile- considerat ca sufletul urca la cer dupa aceasta) mi s-a aratat in vis, m-a imbratisat si mi-a zis ca ma iubeste si m-a rugat sa pun pe mine o bluza neagra, o bluza care tocmai era curata si m-a sarutat cu drag si parca ne-am pupat mainile precum mereu faceam.

Printr-o coincidenta sau nu, azi acea bluza era printre singurele curate, si de abea dupa ce am ales-o mi-am dat seama de legatura 🙂

Sper ca esti bine unde esti! – „La Multi Ani!” Parca imi zambeste cu duioshie… sper ca este bine unde este …

Te pup cu drag

Szervus





La Multi Ani Simone :)

4 10 2010

La Multi Ani romantico!…. Sper ca ai avut o zi magica, inconjurata de cei dragi! Stiu ca in Bucuresti toamna e in plin, cu miresme de furtuni si frunze ruginite, cu nori si raze de soare timide, cu miros de ploaie si cer imens, asa cum iti place tie asa de mult!!

M-am tot gandit cum sa fac, sa reusesc sa iti fac un cadou micut de ziua ta… hmmm asta dupa ce am vazut lista, si prietenul meu e in Bucurestiul nostru drag, era :), oricum nu a iesit… so this is my present to you 🙂

A se  citi : Big Warm Hug….  si un cantec:

Te pupi … cu drag!





Vorbeste marea…

26 05 2010

A trecut mult timp…. multe rasarituri sub acest cer strain… dar azi ceva a fost altfel…ceva ce se ascundea timid in mine a ieshit la suprafata si m-a lasat uimita. Astazi am zambit pentru ca am inteles ca trecutul nu mai este o umbra care ma ameninta din intuneric, nu mai este lucrul de care imi este frica, este doar o umbra… si ca orice umbra face parte din mine, in zilele cu soare, sa imi aminteasca ca exista si intuneric.

M-a facut sa zambesc, sa ma simt fericita, cu adevarat fericita…. sa iubesc soarele meu si mai mult decat il iubeam….A fost o realizare extraordinara. Si o data cu asta dansei, am vrut sa ii spun timida cat de mult ma bucur ca am vazut-o, cat de extraordinara este, si cata putere are sa iubeasca aceasta persoana grea, dar nu am spus nimic, doar i-am zambit cu dragoste, cu intelegere si cu dor. Imi fusese dor de a fi fericita, dor de a ii zambi din inima. Si stim cu totii cum e cu dorul, de abea cand tii in brate lucrul dorit iti dai sema ce dor iti era … asta este dorul adevarat.

E frumos afara… si eu… eu am primavara in suflet…si marea….well,

 marea vorbeste…………..





Pentru Simone

19 03 2010

Pentru tine, pentru voi… Te pupici din alte tari….